ANGAJEAZĂ-TE

Să-ți găsești un loc potrivit de muncă nu este o sarcină tocmai ușoară. Mai ales, dacă ai, în spate, antecedente penale, probleme cu legea și experiența ispășirii unui termen de detenție. În pofida dificultăților, această problemă poate fi soluționată. Dacă deții informația necesară și depui puțin efort, vei reuși să găsești un loc demn pe piața muncii, să îți descoperi potențialul și să-ți începi viața de la capăt. Mai ales, când ai, alături, modele demne de urmat ale oamenilor care au reușit deja să o facă.

SHARE te va ajuta să găsești un loc vacant, care ți se potrivește anume ție. Pentru început,  noi vom evalua, onest, potențialul și nivelul tău de pregătire. Apoi, te vom însoți și te vom ajuta în căutarea unui loc potrivit de muncă și în procesul inițial de adaptare la locul nou.

CUM FUNCȚIONEAZĂ?

  1. Vom începe cu un simplu interviu. Vom discuta planurile tale, privind o eventuală carieră, studiile și experiența ta de muncă, precum și sprijinul de care ai putea avea nevoie.
  2. Apoi, te vom ajuta să întocmești un CV și te vom pregăti pentru interviul cu angajatorul. De asemenea, te putem ajuta să dobândești abilitățile necesare, să parcurgi instruirea necesară și să te susținem în dezvoltarea ta personală. 
  3. După aceea,  îți vom propune o funcție și un angajator corespunzător.
  4. Colaborarea noastră nu se încheie aici. Vom menține, în continuare, legătura și îți vom oferi orice tip de suport de care ai putea avea nevoie în procesul de muncă.

CE SE CERE DE LA TINE?

  1. Dorința de a lucra, de a învăța ceva nou, disponibilitatea de a te adapta la condițiile pieței moderne de muncă.
  2.  Să fii onest și responsabil.
  3. Să renunți la consumul substanțelor psihoactive și/sau al alcoolului în cazul în care ai consumat anterior.
  4. Echipa noastră de experți include persoane cu o experiență de viață care vă poate inspira și motiva. Cunoaștem din propria experiența cum să construim o afacere social responsabilă: 80% dintre angajații noștri sunt foști deținuți sau foști utilizatori de droguri.

SEMINARE ȘI EVENIMENTE

Atelierele noastre de angajare și grupurile de dezvoltare personală vă vor ajuta să deveniți pregătiți pentru interviu, locul de muncă și cariera dvs. 

Iată doar câteva dintre subiectele pe care le abordăm:

• Identificarea obiectivelor, punctelor forte și scopurilor

• Identificarea abilităților transferabile

• CV, scrisori de intenție și formulare de angajare

• Cum să te prezinți la interviu

• Gestionarea relațiilor de muncă și dezvoltarea rezilienței la locul de muncă

Vladimit Gaiț, fondatorul „Bertam Grup”

În urmă cu mulți ani, eu am trecut prin experiența detenției și dependenței de droguri. Astăzi, privind în urmă, îmi dau seama că fără sprijinul familiei, al prietenilor și al persoanelor care cu adevărat au avut grijă de mine, nu aș fi reușit să devin ceea ce sunt acum. Astăzi, în compania noastră lucrează aproximativ 50 de persoane. Majoritatea au avut aceeași experiență de dependență sau de detenție ca și mine. Și sunt foarte mândru că, datorită muncii și eforturilor lor, au reușit să revină la viața normală, pentru că li s-a oferit o șansă. Este important să crezi în tine!

Angajează-te